TESTAMENT

Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decât o papusa de cârpa si mi-ar oferi în dar o bucatica de viata,
probabil ca n-as spune tot ce gândesc, desi în definitiv as putea sa gândesc tot ce spun. As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si as încerca sa visez mai mult; de-abia acum înteleg ca pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge în timp ce altii ar sta pe loc, as ramâne treaz în timp ce toti ceilalti ar dormi. As asculta în timp ce altii ar vorbi si, Doamne, cum m-as bucura de savoarea unei înghetate de ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farâma de viata, m-ar împinge de la spate în bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farâma de viata… n-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca îi iubesc. As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai îndragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi cât de mult gresesc atunci când cred ca nu trebuie sa se mai îndragosteasca atunci când îmbatrânesc, fara sa stie ca ei îmbatrânesc tocmai pentru ca înceteaza a se mai îndragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa învete singur a zbura. Pe cei batrâni i-as învata ca moartea nu vine o data cu vârsta, ci o data cu uitarea. În fond, si eu am învatat de la oameni atâtea lucruri… Am învatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe vârful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învatat ca ori de câte ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, îl tine strâns pentru totdeauna.
Am învatat ca doar un om are dreptul sa se mire când vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa întinda mâna sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le învat de la voi, desi, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindca atunci când ma vor pune la pastrare în acea cutie eu voi fi murit deja.

Gabriel Garcia Marquez

IERI REGINA, AZI PITIPOANCA



Sa nu credeti ca vom vorbi despre vreo regina ajunsa prin nu stiu ce poveste telenovelistica curtezana sau depre vreo printesa la care destinul i-a jucat niste feste si in cele din urma a ajuns cersetoare. Azi vom vorbi despre un lucru mult mai profund, despre o muza pe care omenirea a divinizat-o , a resfatat-o, a iubit-o, a desavarsit-o. MUZICA. Ea este vraja de care cu totii suntem vesnic indragostiti, acea minune care ne face sa zambim, sa plangem, sa ne bucuram, sa fim tristi, sa uram si sa iubim, acea sirena pe care oamenii au numit-o REGINA ARTELOR. Hrana spirituala a fiecaruia dintre noi.
Primind propunerea de a scrie un articol, am acceptat-o pe loc cu gandul de a va impartasi si dvs. o mica parte din ideile mele despre ce se intampla cu muzica in Romania.
Este suficient sa deschizi orice post de radio sau sa butonezi telecomanda televizorului si sa iti dai seama cat de frivola si cat de usor abordabila a devenit muzica, care pana mai ieri era regina sufletelor noastre. Sa nu credeti ca fetitele din show-bizz cu fustita scurta, picioare lungi, fund apetisant, care au reusit sa o duca pe "Regina" noastra toate ziua la cafenelele din Dorobanti si sa faca din ea o pitipoanca de mall sunt singurele vinovate de desantarea muzicii. In spatele lor sunt adevaratii vinovati: producatori, manageri, impresari...intr-un cuvant, bisnitarii muzicii romanesti.
Nu ar fi nicio problema daca acesta pitipoanca creata de acest sistem indobitocit ar ramana acolo unde-i este locul si nu ar defila prin casele noastre cu rangul de model. Cu exceptia catorva artisti care cu greu au reusit sa se mentina in aceasta lume abramburita, restul e tacere (vorba prietenului nostru, Hamlet)
Foarte putini dintre dvs. stiu cat de greu se invata muzica de performanta, cate sacrificii trebuie sa faci de mic, la cate lucruri ale copilariei trebuie sa renunti pentru a putea fii pregatit sa intampini viata in cele mai bune conditii profesionale. Si?... dupa zeci de ani de sacrificii te trezesti intro lume a superficialului, a non-valorilor,a mediocritatii, a kitsch-ului ridicat la rang de valoare, si atunci bulversarea si confuzia se instaleaza confortabil in eu-l tau. Muzica, fiind singurul lucru pe care stii sa il faci, incerci sa te infiltrezi in acest sistem, spunand ca tu il vei pune la punct si odata cu tine lucrurile se vor schimba radical, si ce constati? .... ca sistemul te respinge si usor, usor lumea pitipoancelor si pitiponcilor te inghite. Iar lucrurile care odata ti se pareau groaznice, acum ti se par ok .mediocritatea pune stapinire pe tine si nimic nu-i mai tragic pt un artist decat sa se obisnuiasca cu mediocritatea. totodata acesta este si primul semn de impitiponcire.
E usor sa arunci cu vorbe, asa cum fac eu. Mai greu e sa faci ceva concret pt a schimba ceva, macar de dragul copiilor nostri. Exist in acest sistem, ma hranesc cu el, poate ca m-am adaptat perfect la haos. Acest lucru nu este un merit pt adaptare ci un alt pitiponc in lumea pitipoancelor.